Prinsa in trecut, se impiedica de viitor....-6-

”No matter how I try, they say it’s all a lie”
Cred ca daca as incerca sa completez acest vers cu mai multe cuvinte nu ar avea sens. Ascult aceasta melodie de ieri si versurile imi transmit, imi reinvie amintiri.
Sunt momente in care ascult Guns N’Roses zile intregi, probabil ti se pare o prostie sa pui melodii pe repeat, nu imi pasa e prostia mea, asa ca o sa fac asta de cate ori vreau sa imi ascund sentimentele. E calea cea mai simpla, metoda cea mai eficienta pentru mine. Caci si atunci cand vreau sa tip, desi nu e indicat ca ar putea crede vecinii ca am scapat de la 9 si nu vreau nici sa le las vreo trauma, abordam varianta Slipknot, asa cel putin nu am sanse sa ma creada o simpla nebuna ce tipa.
Sunt dependenta de muzica, caci e asa de simplu sa inchizi ochii si sa lasi muzica sa planga sau sa surada in locul tau.
Acum sunt sigura ca o sa imi spui ca e cea mai gresita scuza pe care o puteam folosi. Dar stii, cand totul in jurul tau e rece si fals iti mai ramane un singur lucru, sa fii tu insuti in momentele in care asculti versurile care iti rescriu cuvintele, soaptele, sentimentele.
Esti folosit si aruncat ca un servetel de unica folosinta daca arati lumii ca esti vulnerabil, si pentru ce?
Cred ca a fost suficient pana acum, ar cam fi timpul sa strig STOP!
Ferecam slabiciunile care arata cat de slabi suntem, vulnerabilitatea o stergem din dictionar si aplicam varianta B, ne transformam in roboti.
Nu stiu de ce, dar parca nu imi surade aceasta varianta, taiem totul si reincepem acelasi stil vechi, uzat, dar care este definit ca fiind “viata”.
O simpla gluma a destinului, o joaca a sortii, sau o creatie ce cumuleaza trairile unei fiinte ce simte si arata acest lucru chiar daca exista posibilitatea de a fi etichetata ca naiva.
Vreau sa plang cand totul in jurul meu se spulbera, doresc sa zambesc cand fulgi de nea se impletesc in suvitele de par si sper sa rad cand vreau sa iti alung posomorarea de pe chip cu ajutorul unei batai cu perne.
Copilaresc, probabil si putin naiv e modul ce-l adopt, dar aceasta sunt si vreau sa ma descoperi asa, nu rece si distanta caci nu m-am nascut sa fiu o piatra.
Nu pot sa reneg ce sunt si cum sunt, nu stiu sa mint dar nici nu incerc, nu ii vad rostul. Prefer sa incerc la nesfarsit, oricat de des mi s-ar repeta ca gresesc.
Am purtat un razboi, l-am castigat caci am stiut sa trec peste, dar cicatricile nu ma lasa sa uit ca nimic nu poate fi mai rau, nu pot fi ranita mai mult decat am fost.
Trecutul ramane mereu, partea buna e ca nu poate renaste, nu se poate transforma in viitor, asa ca las panzele de paianjen sa imi reaminteasca ca acolo este anotimpul ce aduna toate momentele care raman doar fragmente in trecut, amintiri cu care nu ma pot lupta din nou( “live and let die”).
Poti sa ma critici sau sa ma judeci, nu o sa realizezi nimic caci o sa fac mereu doar ce simt – “I walk alone”.