Prinsa in trecut, se impiedica de viitor....-7-

In pat m-ai uitat....
Ai plecat fara sa ma privesti, nu stiu daca motivul era ca nu ma puteai vedea sau nu existam pentru tine. Daca nu ar fi intervenit si egoul in calea iubirii, as fi sunat, probabil as fi facut orice ca sa te opresc, poate...
Este amuzant, teoria probabilitatii se poate pune in aplicare si aici, in fortul in care am preferat sa ma inchid.
Ma intreb daca pot sa rezist, sa ajung cea mai rece si seaca fiinta, as avea sanse sa ajung mai dura decat o piatra.
Crezi ca e posibil sa ajung sa uit ce inseamna lacrimile? Eu cred ca da, as putea sa le inlocuiesc cu indiferenta.
Voi inceta sa ma hranesc doar cu amintirea ta, voi transforma piatra in sentimente, iar sentimentele mele se vor transforma in pietre. Caci voi reusi sa nu mai fiu atinsa de nimic, nu voi mai crede in clipe perfecte caci voi zdrobi toate visele cu tine.
A fost in zadar sa te astept, stiu acum, am stiut si atunci, pacat ca nu eram in stare sa accept.
Nu mai vreau sa uit , imi doresc sa nu am ce uita, a fost un joc prost jucat prea mult timp.
As fi fost fericita sa alerg in noapte prin valurile marii furioase, ar fi fost cea mai buna modalitate sa inec sentimentele, sa le zdrobeasca valurile de stanci...
Dar tu mi-ai luat si marea, mi-ai poluat-o cu amintirile tale....mi-ai rapit totul. Nici soaptele nu isi gasesc locul pe care l-au sters valurile. Mi-au ramas doar fire de nisip pierdute in rasuflarea noastra, o particica neatinsa.
Acum e timpul sa ma opresc, ma lupt cu putere sa opresc valurile, nu vreau sa imi stearga urmele. Nu reusesc, e in zadar, asa cum a fost totul caci tu nu ai reusit sa ma vezi niciodata.
O sa fac un ultim lucru, singurul posibil, voi arunca gandurile in valuri, iluziile le voi zdrobi de stanci si ma voi pierde in desert, caci marea am secat-o cand am incetat sa plang.